Motto: „Nu este destul să cunoşti şi să înţelegi reacţiile copiilor; mai trebuie să cunoaştem şi să pricepem propriile noastre reacţii de părinţi, ca şi reacţiile copiilor noştri la respectivele reacţii.” (Andre Berge)

Concepția conform căreia pedepsele corporale aplicate copiilor reprezintă metode de a-i constrînge pe aceștia să se încadreze în anumite tipare a provocat de-a lungul timpului efecte chiar dezastruoase asupra psihicului acestora.

Indiferent de vîrstă, copiii au nevoie de sentimentul de protecție oferit de cadrul familial. Primele persoane la care se caută suport, în primul rînd moral, trebuie să fie părinții. De aceea ideal este ca mami și tati să își cîstige și rolul de prieteni.

Nici un copil nu va mai apela la ajutorul unui părinte dacă a mai facut asta, iar parintele nu numai că nu l-a înțeles, dar a avut și o atitudine ofensivă. Pe măsură ce crește, direcția în care i se va dezvolta personalitatea depinde de tine, ca părinte.

Nu îți dorești nici ca micuțul tău să fie un copil exagerat de timid, retras, speriat, care se ascunde atunci cînd în casă vin persoane pe care nu le cunoaște, dar nici un copil rebel. Undeva între aceste două extreme se afla rezultatul unei educații sănătoase. Pedepsele corporale scad stima de sine a copilului si îl umilesc, mai ales dacă sunt în public.

Ce învată un copil care a facut o prostioară (asa cum de fapt fac toti copiii) și a fost admonestat cu o palmă? Invariabil, primul sentiment este frica. Nu va mai repeta acea faptă pentru ca îi e teama de durere, nu pentru ca ar fi înțeles cu adevărat ce a greșit.

În timp, va învăța să se ascundă de cei care îl pot pedepsi și se va expune unor pericole pe care nimeni nu i le-a explicat. Retragere în sine, minciună, teamă, comportament brutal față de alții: iata ce naste violenta.

Concepția religioasă, starea materială sau poziția socială nu justifică comportamentul violent față de un copil. Legislatia privind respectarea drepturilor omului condamnă tratamentul violent asupra minorilor, indiferent de persoana care l-a aplicat: părinte, rudă, educator sau oricine altcineva.

Copiii nu se lovesc, nu se bruschează și nu se umilesc. Ei trebuie mîngîiați, îmbrățișați, înțeleși și ajutați.

Trăim într-o societate în care cei mici se lovesc de violență la tot pasul, fie prin intermediul canalelor media, fie prin ceea ce văd în jurul lor. Astfel, dorința de protecție a devenit o necesitate mai ales in rîndul celor mici. Totul începe din familie.

Cei mici sunt foarte atenți la felul în care se poartă mami si tati. Atenție la felul în care vă rezolvați conflictele, mai ales dacă acestea se desfășoară în fața copilașului.

S-a observat că cei mici iși imită mai tîrziu părinții. Dacă folosești pedeapsa fizică, el va învața că așa se rezolvă și se sterg greșelile

Cîteva sfaturi:

- În primul rînd ai mereu în minte ideea că violența fizică are efecte negative asupra copilului tău.
- Dacă ești nervoasă pentru ceea ce a facut acordă-ți cîteva minute pentru a te liniști. Nervii nu-i poți vărsa pe un copil care așteaptă de la tine îndrumare și toleranță.
- Timpul nu poate fi dat înapoi, așadar trebuie să te gîndești la o modalitate de prevenire. Cheia este ca copilul tău să înțeleagă ce a greșit și la ce pericole se expune.
- Tonul trebuie să fie ferm, însă nu ridicat.
- Nu adopta o postură agresivă: privește-l în ochi de la același nivel și păstrează-ți calmul.

Tu ești “omul mare’, deci trebuie să-i arăți calitățile unui “om mare”. Iubirea nu trebuie confundată cu respectul. Iubirea copilului tău o ai, însă respectul și admirația le cîștigi devenind un model pentru el și fiindu-i alături și atunci cînd greșește.