Intelectul cuprinde procese şi activităţi diferite: gândire, limbaj, memorie, imaginaţie, atenţie, dînd posibilitatea deprinderii cu stimulul concret care acţionează direct asupra organelor de simţ. Intelectul copilului preşcolar, deşi nu este destul de bine format, înregistrează în această perioadă multiple şi importante restructurări. Cum gândirea este la această vârstă un “stat major” al intelectului, orientează, conduce şi valorifică toate celelalte procese şi funcţii psihice. Mă voi referi pe scurt la câteva particularităţi ale gândirii. Gândirea preşcolarului este strîns legată de reprezentări şi de limbaj. Cu ajurorul cuvântului, care este un simbol, copilul reuşeşte să-şi reprezinte realitatea. Acum gîndirea se restructurează sub formă de judecăţi, raţionamente, silogisme ce se formează sub influenţa investigaţiei practice asupra fenomenelor din jur. Ea are un caracter intuitiv, rămînînd legată de imagine şi de demersurile individuale, iar uneori este incompatibilă. Totuşi preşcolarul este capabil să sesizeze configuraţia ansamblului, fapt care îl conduce spre un debit al logicii.

Gândirea preconceptuală şi intuitivă a preşcolarului este o gândire egocentrică. Acest egocentrism reiese din incapacitatea copilului de a diferenţia destul de bine realitatea obiectivă de cea personală, el crezând că este centrul universului. Astfel, pentru copil aproape totul are suflet : soarele, luna, stelele, frunzele, ceasul, telefonul – sunt fiinţe vii, dotate cu inteligenţă. Din egocentrismul gândirii se desprinde o altă particularitate a sa, şi anume artificialismul, copilul crezînd că toate lucrurile, chiar şi stelele sunt făcute de om. Preşcolarul mic nu este capabil de analiză şi sinteză, nu ştie să descrie şi să povestească, el mai mult fabulează şi inventează, iar în final crede că toate fiinţele şi obiectele sunt făcute pentru el.

Pentru a progresa, gîndirea are nevoie să iasă din egocentrismul din care s-a închis, măsurîndu-se cu a altuia. Treptat, preşcolarul va conştientiza faptul că gîndirea altui copil este diferită de a sa, ceea ce-l face să înţeleagă că motivaţia sa particulară nu este singura posibilă. Copilul trece treptat să analizeze atent realitatea şi încearcă să imite lucrurile aşa cum sunt, construind : grădini, case, poduri, blocuri, etc., pe care le redă conform realităţii. În activitatea de joc ţine seama de partener, fiind capabil chiar de a-i juca rolul. Aceasta permite trecerea de la egocentrismul iniţial la reciprocitate.

Deşi gîndirea preşcolarului face progrese însemnate, totuşi ea rămâne o gândire sincretică bazată pe relaţionarea mai mult sau mai puţin întîmplătoare a însuşirilor obiectelor şi nu după logica lor. Mai tîrziu, gîndirea preşcolarului realizează cunoaşterea cu ajutorul unor operaţii logice, concrete, obiectuale, operaţii ce apar pe baza intuiţiei concrete desfăşurate mintal, dar care rămîn în continuare legate de acţiunea cu obiectele. Astfel gîndirea preşcolarului operează atît cu semne cît şi cu jucăriile cu care vine în contact. Specificul gîndirii preşcolarilor se manifestă printr-o proprietate esenţială, aceea de a fi concret – intuitivă. Astfel, marele psiholog J. Piaget spunea ,, Copilul gândeşte mai mult operînd cu mulţimi concrete, în ciuda faptului că principiile logice cer o detașare progresivă, pe bază concretă, iar operaţiile cer interiorizare, adică o funcţionare pe plan mintal “. 

Jocurile logico – matematice, reprezintă acel mijloc care apelează la toate procesele psihice, contribuind în mod deosebit la dezvoltarea gîndirii logice şi creative a preşcolarului. Copilul preşcolar are posibilitatea de a-şi lărgi experienţa cognitivă prin plimbări de durată mai lungă şi în condiţii diverse, excursii, forme de activităţi mai complexe. În această perioadă copilul învaţă să construiască mulţimi de obiecte, descoperindu-le proprietăţile lor caracteristice, stabilind relaţii între ele.

Efectuînd operaţii de gîndire logică pe bază de mulţimi concrete ( figuri geometrice, jetoane ), ei se pregătesc să înţeleagă operaţiile, iar prin jocurile cu pisele geometrice, ei înţeleg dizjuncţia, conjuncţia, negaţia, reuniunea şi echivalenţa mulţimilor. Toate acestea nu sunt altceva decît exerciţii de clasificare, ordonare şi comparare a mulţimilor. Aceste activităţi matematice antrenează copiii în acţiuni operatorii cu materiale diferite, asigurînd pregătirea lor pentru şcoală.

Gândirea preşcolarului este situativă, încărcată de percepţii şi reprezentări, de structuri numeroase emoţionale şi sugestive. Faptul că preşcolarii din grupele mari lucrează activ cu raporturi de mărime (mult – puţin ), de spaţiu ( lângă, pe, sub, alături, aproape, departe ), de formă ( disc, pătrat, triunghi, dreptunghi ), de grosime (gros – subţire ), de culoare ( roşu, galben, albastru, etc. ), precum și faptul că ajungând în grupa mare pregătitoare folosesc corect cuvintele : sfert, întreg, jumătate, cunosc elementele de măsurare a timpului – ora, ziua, săptămâna, luna, anul, demonstrează că în această perioadă se pun bazele unei logici a relaţiilor.

Cel mai semnificativ fenomen și progres în dezvoltarea gîndirii copilului preşcolar constă în organizarea structurilor operative ale gîndirii, care continuă însuşirea cunoştinţelor, identificarea conţinutului noţiunilor şi ierarhizarea noţiunilor simple, empirice. Alături de acestea încep să se contureze primele operaţii ale gândirii : analiza, sinteza, generalizarea, abstractizarea, comparaţia, etc.

După concepţia psihologului J. Piaget, la această vîrstă se poate vorbi de existenţa unei perioade preopratorii a dezvoltării gîndirii. Dovadă că această perioadă există, o spune absenţa noţiunilor de conservare, greutate, volum. Cu toate că pe baza cuvîntului posibilităţile de sistematizare şi integrare a gîndirii preşcolarilor cresc, ea rămâne tributară ireversibilităţii perceptive.

Gîndirea este modul de experianţă a inteligenţei, care poate fi considerată o însuşire importantă a personalităţii, iar orice act al gîndirii este expresia inteligenţei. R. M. Hutchins spunea că : ,, ...ţelul principal al învăţământului constă în a dezvolta inteligenţa în sine şi mai ales de a-l învăţa pe copil s-o dezvolte, atâta timp cât este capabil de progres “. De aceea în procesul de învăţare şi de cunoaştere se dezvoltă şi calităţile gândirii, care sunt condiţionate relativ, nu numai de inteligenţă, dar şi de însuşiri ale temperamentului şi a personalităţii.