Partea bună a furiei

     Din pricina forţei ei distrugătoare, furia are parte de o reclamă foarte proastă. Este adevărat că furia copiilor este responsabilă de unele momente foarte umilitoare pentru părinţi: un copil furios este capabil să spună şi să facă absolut orice. Cu toate acestea, copilul trebuie să înţeleagă că furia, pe care o experimentăm cu toţii, este o emoţie perfect normală, şi că doar furia care nu este ţinută sub control duce la consecinţe de nedorit. Aşadar, pentru a înţelege latura pozitivă a furiei, să analizăm pe scurt circumsanţele care îi determină pe copii să devină furioşi.

    

   De obicei, copiii devin furioşi în trei situaţii. În primul rând, cînd se consideră atacaţi-fizic sau verbal, mînia îi stimulează să riposteze. Exact cum peştele-balon se umflă instantaneu cînd este ameninţat, mânia îi avertizeză pe posibilii atacatori să dea înapoi. Dificultatea constă în aceea că sistemul limbic, care dirijează răspunsul generat de mâine, nu analizează adevărata dimensiune a ameninţării, astfel că reacţia poate fi complet exagerată faţă de cauza iniţială.

    

   În al doilea rînd, copiii devin adesea furioşi şi fustraţi cînd sunt împiedicaţi să îşi atingă obiectivele. Aceasta este motivul pentru care copiilor le este adesea dificil să se joace împreună. Colaborarea fructuoasă implica inevitabil un compromis între propriile nevoie şi cele a colegilor de joacă. Unii copii îşi menţin cu greu controlul în astfel de situaţii-după cum o poate dovedi mulţimea de piese de joc răsturnate. Acesta este motivul pentru care este atît de importantă exercitarea autocontrolului în contexul jocului.

În al treile rînd, copiii se enervează uşor în situaţiile în care consideră că drepturile lor au fost încălcate. Protestul universal al copilăriei: „ Nu e corect”  vorbeşte adesea un acces de furie. Copii sunt devotaţi anumitor principii cum ar fi corectitudinea, onestitatea şi responsabilitatea , nu în ultimul rînd pentru că  depind de asemenea valori pentru a-i evalua pe cei din jur. Dacă aceste principii cu sunt respectate, copiii ştiu că sunt vulnerabili.

    

   În fiecare dintre aceste cazuri, furia este un mecanism de apărare. Furia ne protejează de încălcarea propriilor drepturi, ne ajută să ne menţinem sentimentul de putere şi îi face pe ceilalţi să-şi dea seama cînd au întrecut măsura.

  

 

 Recomandări : Acestea sunt bune în sine, însă copilul dumneavoastră trebuie să înţeleagă că, furia lui va avea un efect invers şi va cauza mai multe probleme, atunci soluţia este adaptarea la circumstanţe şi, mai important, explorarea ei într-o manieră controlată.

Stabilitatea şi schimbarea în dezvoltare

    A doua problemă care s-a menţinut în timp în domeniul dezvoltării copilului este cum poate fi caracterizat procesul de dezvoltare. Modelele de dezvoltare sunt line şi stabile, cu abilităţi noi, talente şi cunoştinţe adăugate continuu şi gradat, într-un ritm relativ uniform? Sau dezvoltarea apare discontinuu şi la intervale diferite, alternând între perioade de schimbări reduse şi perioade de schimbări abrupte şi rapide? Cum influenţeayă indivizii modelele de dezvoltare în timp? În termeni de continuitate şi descontinuitate, unii teoreticieni accentuează continuitatea şi stabilitatea , arătînd felul în care comportamentul ţi abilităţile adolescenţilor şi ale adulţilor pot fi explicate direct prin dezvoltarea individuală din primii ani de viaţă.  Alţi teoreticieni pun accent pe discontinuitate şi schimbare, sugerînd că anumite aspecte ale deyvoltării se nasc independent de experienţeleanterioare şi nu pot fi prezise din comportamentul anterior al copilului.

    Modelul continuităţii este deseori asociat cu ideea că în comportamentul um an sunt adăugate treptat, una câte una, numeroase abilităţi personale, de obicei prin învăţare şi experienţă. Pe măsură ce dobîndesc mai multe abilităţi, copiii le combină şi le recombină pentru a produce comportamente din ce in ce mai complexe. De exemplu, Neema, care a început să cînte la pian la 4 ani, la vîrsta de 5 ani era capabil să cînte pese simple cu ambele mîini.

   Pînă la vîrsta de 7 ani putea cânta o varietate de piese, iar complexitatea şi gradul de sofisticare al muzicii pe care o interpretează continuă să crească de-a lungul timpului. În acest caz, schimvarea este cantitativă, pe măsură ce abilităţile dobândite pentru a cînta cele mai simple bucăţi muzicale se alătură celorlalte, pentru a produce abilităţi mai avansate. Experienţa ghideayă această dezvoltare, atât timp cât Neema continuă să ia lecţii de pian şi îşi exersează cunoştinţele dobîndite.

    Anumite procese din dezvoltare sunt descrise cu mai multă exactitate de un model, iar altele de modelul cu care se află în competiţie. Mai mult, anumite stadii de devoltare, precum învăţarea mersului sau consolidarea somnului în copilărie, implică în mod clar atît schimbări cantitative, cât şi calitative.