De ce se atașează copii mici?

     De pe la vîrsta de 6-7 luni, majoritatea copiilor de pretutindeni încep să manifeste comportamente de atașament evident față de părinți sau alți adulți care îi îngrijesc – de exemplu , merg după ei, se agață de ei și ridică mîinile, să fie luați în brațe. Aparenta universalitate a acestei reacții i-a determinat pe mulți cercetători să încerce să înțeleagă procesul care îi face pe copii să devină atașați de oamenii care au grijă de ei.

Teoriile reducerii pulsiunilor.

     Mulți ani, teoriile reducerii pulsiunilor au fost folosite pentru a explica de ce se atașează copiii de adulții care îi îngrijesc. Oamenii sunt motivați de pulsiuni biologice, cum ar fi foamea sau setea. Atunci cînd acestea sunt satisfăcute, simțim plăcere. Căutarea plăcerii de către bebeluși se axează pe gură. Din această perspectivă, copiii se atașează de persoanele care îl hrănesc și care le oferă această prima sursă de plăcere.

   Bubelușul ajunge să asocieze prezența părinților cu ușurare pe care o simt atunci cînd le este astîmpărată foamea. Din acest punct de vedere, atașamentul este un răspuns mai degrabă învățat decît instinctual. Prin asociere repetată cu plăcerea de a fi hrăniți, copiii ajung să prefere contactele cu cei care îi hrănesc.

Abordările etologice.

      Atît teoriile axacte pe reducerea pulsiunilor, cît și cele psihanalitice presupuneau că atașamentul apare în urma satisfacerii nevoilor primare ale copilului. Cu alte cuvinte, deși  aceste teorii sunt diferite la nive de detaliu, toate afirmă că atașamentul este un fenomen secundar ce are la bază nevoile biologice primare ale copilului.  Etologia ca știință studiază adaptarea animalelor la habitatul lor natural. Mai exact, este preocupată de fundamentul biologic și contextul evoluției comportamentului animal. 

Diferențele dintre indivizi în ceea ce privește atașamentul.

     Copiii de pretutindeni formează relații de atașament cu părinții lor sau cu alți adulți care îi îngijesc, dar nu toate aceste relații sun egale din punct de vedere calitativ. Majoritatea copiilor par să fie capabili să își folosească părinții ca bază de securitate de la care pleacă în explorarea lumii și ca refugiu sigur  unde se pot întoarce atunci cînd sunt supărați, dar, aparent, unii cpoii se descurcă mai bine la acest capitol decît alții.


   Recomandare: Prin intermediul unor programe de intervenție înalt calitative, specialiștii le pot oferi părinților o varietate de servicii educaționale și de suport care îi ajută să satisfacă mai bine nevoile copilului lor. Atunci cînd părinții au această posibilitate, copiii beneficiază de o temelie mai trainică pe care o pot dezvolta din punct de vedere social, emoțional și cognitiv.

Cum să cultivi concentrarea

    Cînd sîntem creativi în mod activ, trăim clipa din plin. Cînd trăim clipa, sîntem deschişi şi concentraţi. Sînt mulţi paşi concreţi pe care îi putem face pentru a ne îmbunătăţi concentrarea - şi a noastră, şi a copiilor. Riscînd să fim aproape tot timpul distraşi de tehnologie, trebuie să avem şi mai multă grijă să cultivăm elementele importante din viaţa noastră şi a copiilor noştri: o alimentaţie sănătoasă, activitate fzică, un somn odihnitor şi sănătate a spiritului. Un trup sănătos şi o minte sănătoasă conduc la o bună concentrare, iar învăţînd să se concentreze copii sînt capabili – şi chiar înclinaţi – să creeze o îmbinare sănătoasă de activităţi creative, joacă şi bucurie.

    Îi învăţăm pe copii noştri să fie curajoşi arătîndu-le că şi noi sîntem curajoşi, îi învăţăm să fie oneşti dacă sîntem la rîndul nostru. Dacă sîntem dispuşi să începem ceva nou, sîntem un exemplu pentru copiii noştri, învăţîndu-i că este un lucru bun. Renunţînd la perfecţionism, ne axăm mai degrabă pe proces decăt pe rezultat. Punînd preţ noi înşine şi pe ceea ce facem, învăţăm să devenim imuni la critici, într-un mod sănătos, iar copiii noştri vor face la fel.

      Cînd copiii încep să meargă la şcoală şi să participe la tot felul de activităţi noi,  ne străduim  să le înconjurăm şi şî le întreţinem optimismul şi disponibilitatea de a încerca lucruri noi. Facem tot ce putem pentru ca ei să fie în siguranţă, indiferent dacă aceasta implică sau nu creativitatea,  iar odată cu cunoaşterea potenţialelor capcane vine şi responsabilitatea. Însă, înţelegînd aceste lucruri, devenim mai puternici, fiind astfel capabili să-i protejăm şi să-i îndrumăm pe copii pe măsură ce ei îşi descoperă identitatea creativă.

    Recomandare:   Copii învaţă din ceea ce facem noi. Dacă ne permitem să fim creativi fără să căutăm perfecţiunea, copii vor învăţa să facă la fel. Ca părinţi, avem responsabilitatea să îi arătăm copilului nostru că nici noi nu suntem perfecţi, mai ales dacă sîntem specialişti într-un domeniu care îl interesează şi pe el.