Părintele doctorinei economice naţionale şi al        protecţionismului vamal: Friendrich List (1789-1846)

     Friedrich List s-a nascut în anul 1789 în satul Wurttemberg din Germania,  în familia unui tabacar înstarit.  

 Fără a termina şcoala, de la vîrsta de 14 ani, Frindrich începe a munci în tabacaria tatălui său, apoi în administraţia oraşului Tubingen. Autodidact  fără studii de specialitate in anul 1817, List devine şef al Catedrei de economie politică de la Universitatea din Tubingen. Aici organizează o asociaţie a industrialiştilor şi comercianţilor germani, ce avea drept scop “desfiinţarea barierelor  vamale între statele germane” si proiecţia pieţei unificate împotriva invaziei mărfurilor engleze. In anul 1820, F. List este ales deputat in Parlamentul statului Wuttemberg, unde continuă lupta pentru unificarea economică a Germaniei.

      Paradoxal, dar idea unificării nu era agreată pe atunci de către birograţia superioară , aşa că în curînd List este exclus din Parlament, arestat, apoi expulzat din Germania. Timp de şapte ani economistul german a trăit în Statele Unite ale Americii, unde ideile sale protectioniste s-au bucurat de un mare success.

Fiind în SUA, în timpul unei promenade, List se poticni, căzu şi descoperi minereul de cărbune . Economistul german fonda îndata o companie pentru punerea lui în valoare pentru o situaţie materială sigură, dar inima lui tînjea după Germania. Îndemnat de un puternic sentiment Patriotic, List revine in Europa, şi în anul 1841 publica la Paris lucrarea sa principală intitulată  Sistemul naţional de economie politică.

     În anul 1845, List pleacă benevol din viaţă.

Aproape un secol mai tirziu, marele economist român Mihai Manoilescu va scrie că a fost singurul mare adversar pe care l-a cunoscut liberalismui  economic in veacul al doi-lea .

      Bogăţia şi puterea de a crea bogăţie

  Ce este bogăţia ? Unii liberali considerau că aceasta nu-i decît o “îngrămădire de mărfuri” . O asemenea bogăţie, spune List, poate disparea uşor prin consum sau prin uzare. Pentru o naţiune, este importantă nu bogăţia ca atare, ci puterea de a crea, adică capacitatea acesteia de a produce noi şi noi bogăţii. Pentru a ilustra mai convingator deosebirea dintre bogăţie şi puterea de a crea bogăţie, List recurge la o parabolă.      Cică trăiau odată doi fraţi, care aveau, la început, căte o avere identică şi cîte cinci feciori. Dar fiecare dintre fraţi aveau o viziune proprie despre felul cum ar fi putut fi folosiţi mai efficient banii de care dispuneau. Un frate şi-a depus gologanii la banca în intenţia de a mări suma iniţială pe baza dobînzii obţinute , copiii lui  fiind ocupaţi in lucrurile gospodăreşti. Cel de-al doilea frate şi-a cheltuit economiile pentru a-şi înstrai cît mai bine cei cinci fii ai săi. Primul frate, spune List, era om adept al înmulţirii bogăţiei conform îndemnurilor  . Cel de-al doilea însa împărtăşea deja idea forţelor productive ale naţiunii.

   Au trecut ani, şi după ce fraţii s-au stins din viaţă, copiii celui dintîi s-au pomenit a fi mai bogaţi. Dar, neavînd cunoştinţele necesare, ei au risipit foarte curînd averea acumulată de tatăl lor. Copiii celui de-al doilea, deşi la inceput aveau o situaţie materială mai modestă , dar fiind bine instruiţi, au ştiut cum să-şi restituie banii cheltuiţi pentru învăţătură şi să-şi mărească apoi în permanenţă averea.

     Primul părinte a pus accentul pe bogăţia propriu-zisă, iar al doilea părinte pe dezvoltarea puterii de a crea bogăţie, adică pe dezvoltarea forţei productive. 

Ce ar trebuie să ştie părinţii şi să înţeleagă?

Prezentăm mai jos, fără pretenţia de a fi exhaustivi, câteva indicii cu privire la ce ar trebui să înţeleagă părinţii şi persoanele care se ocupă de îngrijirea unui copil cu CES:    

           - Toate intervenţiile ar trebui să pornească de la presupunerea că unii părinţi sunt cauza dizabilităţilor copiilor lor;
     - Cadrele didactice ar trebui să aplice criteriul celei mai puţin periculoase presupuneri; de pildă, dacă un program educaţional utilizat de părinţi a fost ineficient, aceasta s-a întîmplat nu pentru că familia a aplicat ne corespunzător acest program;
     - O expunere detaliată  a dificultăţilor copilului la şcoală este esenţială pentru părinţi;
     -  Nici un specialist sau cadru didactic nu ar trebui să le spună părinţilor că nu mai este nimic de făcut pentru copilul  lor;
   Programele de intervenţie şi sprijin ar trebui să implice familiile la maximum. El ar trebui să fie elaborate astfel încît să satisfacă nevoile copilului . Ei ar trebui să aibă acces total la informaţiile educaţionale şi la „ diagnosticile” copilului.Comunicarea şi colaborare eficientă dintre cadrele didactice şi părinţi se bazează pe cîteva elemente esenţiale:  

            - Respectul (reciproc)-poate fi modelat adesea de către cadrele didactice. Este important să se plece de la premisa că părinţii sunt cei mai importanţi profesori din viaţa copilului; respectul şi tactul dovedit de cadrul didactic faţă de complexitatea unor probleme poate induce respectul reciproc;
    - Atitudinea imparţială, care solicită gândirea pozitivă şi deschisă cu priviri la familii, evitarea judecăţilor evaluative şi dezaprobare. Atitudinea imparţială înseamnă încurajarea familiilor în evaluarea propriilor decizii fără a o influenţa.

     În activitatea de consiliere  a părinţilor copiilor cu dezabilităţi, consilierul va urmări:

            - Să sprijine emoţional şi social părintele în procesul de adaptare, înconjurîndul în tot ce face;
     - Să crească stima de sine a părinţilor, ajutîndui să găsească pozitiv despre sine;
     - Să-i ajute pe părinţi să exploreze situţia în aşa fel încît să fie capabil să înţeleagă sau să anticipeze unele evenimente ce ţin de dezabilitatea copilului şi de consecinţele acesteia;
  - Să-i facă pe părinţi să-ţi dezvolte propriile strategii de coping, permiţîndu-le să analizeze problemele, opţiunile şi să-şi definească modalităţile de a face faţă situaţiei;
     - Să încurajeze părinţii să ia decizii singuri;
     - Cînd în familie sunt prezenţi amîndoi părinţi , să-i ajute să simtă dragoste şi să-şi ofere reciproc sprijin, să încurajeze comuinicarea deschisă între cei doi soţi;
      - Să-i ajute pe părinţi să-şi găsească propriile sisteme de suport în familie sau în afara familiei;      - Să-i ajute să comunice eficient cu ceilalţi profesionişti.

Grupul de prieteni în diferite etape ale dezvoltării

     În general, în perioada copilăriei, grupul de prieteni ai copilului este destul de fluctuant. Nu putem vorbi de grup de prieteni propriu-zis decît dacă aceste relaţii se menţin pe o perioadă îndelungată de timp, dacă aceştia au activităţi comune, dacă socializează cu o anumită regularitate. Este evident că, inclusiv în perioada micii şcolarităţi, aceste relaţii sunt formate, în mare parte, cu colegii de clasă, având în vedere faptul că majoritatea copiilor petrec cu colegii de clasă între patru şi opt ore pe zi, în funcţie de programul ales.

   Perioada cuprinsă între 6 şi 10 ani aduce la un plus în privinţa grupului de prieteni.  Copilul devine mai independent în multe privinţe;  este perioada în care poate alege să petreacă mai mult timp în compania unor copii. De asemenea, este perioada aşa-numitelor prietenii „ de stradă ” sau „de la scara blocului ”.

   

     Copii aleg să se întilnească în timpul pe care nu-l dedică şcolii, în afara casei. Este o primă etapă pentru ceea ce va însemna grupul de prieteni din preadolescenţă  şi apoi în perioada adolescenţei.  Aceste relaţii au o altă încărcătură emoţională, comparativ cu relaţiile create într-un mediu formal, cum este cel din şcoală , din cadrul actiităţilor extraşcolare sau gestionate de către adulţii din familie sau din familiile apropiate familiei copilului. Aceste relaţii de prietenie sunt clădite, într-o măsură mai mare decît celelalte raporturi sociale de covîrstnici ale copilului, pe plăcerea jocului împreună, pe dorinţa de a învăţa de la cei asemenea lui.

     

      Aşadar, în perioada copilăriei, raportarea familiei la grupul de prieteni ai copilului poate fi diferită, în funcţie de grupul de prieteni la care facem referire. Unele grupuri se constituie în mediile pe care le frecventează copilul şi familia acestuia şi sunt de regulă mai bine acceptate de către familie , datorită controlului adulţilor.

  

        Este foarte important felul în care familia înţelege să se raporteze la aceste grupuri, în special la grupul „ din stradă” , întrucît  aceste relaţii sunt pe relaţiile pe baza cărora se vor forma grupurile de prieteni din preadolescenţă şi adolescenţă, iar grupul de prieteni din adolescenţă poate avea o influenţă covârşitoare asupra individului, de multe ori mai mare decît familia.

 În cazurile în care copilul percepe relaţiile cu părinţii ca fiind lipsite de comunicare sau de suport afectiv, el va alege, treptat, să se informeze, la rîndul său, să împărtăşească gânduri, idei, emoţii şi să ia decizii sub influenţa prietenilor din grup.

    Din păcate, aceste alegeri pot avea un impact negativ major asupra dezvoltării copilului. În cazul în care comunicarea din interiorul familiei nu este deschisă, curiozitatea copilului îşi  va gasi răspunsurile în grupul de prieteni. Din păcate, informaţiile pe care copilul le obţine de la grupul de prieteni sunt, de cele mai multe ori, incomplete şi au o influenţa negativă asupra luării unor decizii.