,, Școala de CreaȚie DaVinci ”

Am o școală minunată,

Încăpătoare și curată.

Îmi place să o vizitez,

Mă învăță să pictez.

La Școala de CreaȚie DaVinci

Toți copii vor neapărat să vină,

Să-i dea un pic de lumină.

În Școala mea, am o profesoară iubitoare,

Valentina se numește, și e gingașă  ca o floare.

Mă învață multe lucruri interesante,

Și îmi citește povești captivante.

La Școală aici, am prieteni buni

Care-i văd și luni,

Dar eu merg marți și joi,

Chiar dacă sunt și ploi.

Veniți și voi să vă distrați

Și desene colorate să creați.

(Emily Bivol)

http://www.youtube.com/watch?v=wWE7gxZcr8k

Activitățile fizice și artistice pentru copii se împart întotdeauna pe grupe de vîrste. Înainte de a te hotari dacă să îți dai copilul la balet, înot, cursuri de pian sau canto, află dacă are vîrsta potrivită pentru a le practica. Fiecare sport are regulile și cerințele lui, iar dacă copilul nu îndeplinește condițiile minime de participare și nu este suficient de dezvoltat din punct de vedere fizic pentru a-l practica, nu va fi acceptat. 

Gimnastica

Te bate gîndul să iți dai copilul la gimnastică? Află că abia de la vîrsta de 3 sau 4 anișori poate fi înscris la o școala de gimnastică, pentru a face sport de performanță, însa abia de la 6 anișori va fi capabil să se antreneze serios. În cazul în care nu vrei ca cel mic să devină gimnast profesionist, poți incepe exercițiile de gimnastică încă de la vîrsta de bebeluș.

Gimnastica este un sport foarte util pentru creșterea și dezvoltarea copilului. Îi dezvoltă musculatura, flexibilitatea corpului, forța fizică, dar contribuie și la îmbunătățirea coordonării mînă-ochi sau a echilibrului.

Înot

Copiii încep să devină mici înotatori încă de la vîrsta de bebeluși, dacă sunt duși la cursuri speciale pentru aceasta vîrstă. Însă cînd sunt bebeluși, nu pot înota singuri, fără ajutorul colacelului sau sprijinul instructorilor. De la  vîrsta de 4 anișori, pot descoperi cu adevărat tainele acestui sport și, sub atenta supraveghere și îndrumare a unui instructor, pot deveni adevărați "peștișori" prin apă, mai ceva ca înotătorii de performanță.

Înotul este un sport care antrenează toți mușchii corpului, fără excepție. Îmbunătățește forța fizică, și abilitățile motorii și are rolul de a-i menține în fiecare zi în formă.

Lectii de canto

Dacă ai constatat că prichindelul tău are talent muzical și că are o voce angelică atunci cînd cîntă, te-ar putea tenta să îl inscrii la cursuri de canto sau cor pentru a-i cultiva talentul. Însă nu poți face acest lucru decît după ce copilul împlinește 9 anișori.

Pentru a putea fi atent la cursuri și a respecta cerințele impuse de profesorul de canto, copilul trebuie să aiba bine dezvoltată concentrarea și atenția și să fie capabil să respecte instrucțiuni specifice, legate de exerciții de respirație sau alte tehnici speciale. S-a demonstrat că micuții care studiază canto au un IQ mai mare și o memorie mai bună decît cei care nu practica astfel de cursuri.

În plus, este un exercițiu bun pentru clădirea și consolidarea stimei și încrederii în sine, deoarece copiii sunt puși să cînte adesea la evenimente, în fața unui public numeros, care adesea poate fi intimidant.

Baschet

Copilul este apt să bată mingea de asfalt încă de pe la 3 anișori, dar poate învata cu adevărat tainele și regulile baschetului abia de la 5 anișori încolo. Bacshetul este un sport solicitant, care testează înduranța copilului (rezistență la efort), îl menține în formă și îi dezvoltă și coordonarea mîna-ochi sau spiritul de echipă.

Tenis

  Tenisul este un sport excelent pentru copil, care nu-l dezvoltă doar din punct de vedere fizic, ci și intelectual. În timpul jocului, trebuie să găsească strategii și să identifice slăbiciunile oponentului, ceea ce îi îmbunătățește creativitatea și gîndirea. Are rolul de a-i dezvolta și coordonarea mînă-ochi, reflexele, echilibrul și jocul picioarelor.

Prichindelul poate fi înscris la cursuri de tenis de pe la 5-6 anișori, cînd este suficient de dezvoltat pentru a servi sau a da lovituri de voleu. Unele școli de tenis primesc și copii mai mici de 5 anișori, însă doar pentru a-i obișnui cu rachetele sau mingiile de tenis sau de a-i învăța mișcări de începători.

Cursuri de pictură

  Copiii învașa să deseneze și picteze de mici, chiar dacă operele lor de artă nu se pot compara cu cele ale lui Picasso sau Da Vinci. Cu toate acestea, desenatul sau pictatul are un rol esențial în dezvoltarea emoțională și cognitivă. Înainte de orice, are efect terapeutic. Prin desene, copiii își exprimă cel mai bine emoțiile și sentimentele.

Copilul poate fi înscris la un atelier de artă înca de la 2 anișori, însa abia pe la 4 învața să mînuiască bine pensulele și să folosească instrumentele necesare.

Cum să cumperi jucăriile potrivite pentru copilul tău?

Pobabil că te-ai întrebat de multe ori cum să cumperi jucăriile potrivite pentru copilul tău. Alegeti jucăriile în funcție de vîrsta copilului, abilitățile lui și interesul pe care îl manifestă. Citiți cu atenție instrucțiunile de folosire pentru a vă asigura că jucaria este potrivită. Jucăriile destinate copiilor mai mari pot provoca probleme copiilor cu vîrste mai mici.

Este important pentru părinți să știe care sunt cele mai sigure jucării pentru copiii mici pentru a evita accidentele.

Mii de jucarii noi sunt puse in vînzare în fiecare an în magazinele care se adreseaza copiilor, însă părinții au mari dileme atunci cînd vine vorba să aleagă ceva potrivit și sigur pentru micuții lor.

Jucăriile ar trebui să fie amuzante și, mai ales, să nu duca la internarea copilului în spital. Sufocarea este una dintre principalele amenințări puse de jucării, deoarece copii de pînă la 3 ani au tendința să-și ducă jucăriile la gura.

Alegeți întotdeauna jucării ce au componente pe care copilul să nu le poata băga în gură. Veți înlătura astfel riscul de a se îneca.

Înainte de a cumpara o jucarie, asigurați-vă că este solidă si că nu se va dezmembra în bucăți cu care copilul  se poate îneca, cum ar fi mărgele sau butoane.  Nu este recomandată cumpararea de jucarii casante, toxice, cu fire, din sticla sau cu margini contondente copiilor cu vîrsta mai mica de un an.

Nu cumparați jucării care lansează diferite proiectile în aer care să poată accidenta ochii sau pe care copilul le poate înghiți. De asemenea, jocul cu arme false poate încuraja comportamentul agresiv al copilului.

Fiți atenți ca jucăriile să nu aibă atașate corzi cu care copilul să se poată strangula.

Verificați jucăriile de posibile substanțe toxice sau otrăvuri. Cumpărați doar acele seturi pentru pictură, markere și creioane pe care este inscripționat "nontoxic".

Aruncați materialele în care jucăriile au fost împachetate imediat după desfacere. Agrafele și produsele din plastic pot cauza răni, copilul se poate sufoca iar hîrtia se poate aprinde dacă este abandonată lînga o sursa de foc.

Copii cu vîrsta sub 8 ani, se pot îneca sau sufoca cu baloane care nu sunt umflate. Supravegheați întotdeauna jocul cu baloanele. 

Îndepărtați corzile și fundele jucăriilor înainte de a le oferi copiilor. În cazul în care aveți în casa și jucării cu baterii,  depozitați bateriile jucăriilor în locuri care sa nu fie la îndemana copiilor.

Păstrați jucăriile în condiții optime, reparați-le sau înlocuiți-le, atunci cînd este cazul. Jucăriile mai vechi, chiar dacă provin de la rude sau prieteni, sunt de evitat, deoarece nu respectă standardele actuale de siguranța și pot fi atît de uzate încît se pot sparge cu ușurința.


Țineți cont și de faptul că: 

• Jucăriile din material textil ar trebui să fie ignifuge.

• Jucăriile de pluș ar trebui să poată fi spălate la masină.

• Jucăriile vopsite ar trebui să fie acoperite cu o vopsea care nu conține plumb.

• Unele jucării, cu "zgomote" încorporate, sunt prea gălăgioase pentru copii- aceștia le duc la ureche, iar sunetul puternic le poate afecta auzul.

http://www.everydayjournalism.com/valentina-zeleniuc-sunt-fericita-ca-am-creat-cel-mai-minunat-job-din-lume/

Este important să cunoașteți asta ! 

Intelectul cuprinde procese şi activităţi diferite: gândire, limbaj, memorie, imaginaţie, atenţie, dînd posibilitatea deprinderii cu stimulul concret care acţionează direct asupra organelor de simţ. Intelectul copilului preşcolar, deşi nu este destul de bine format, înregistrează în această perioadă multiple şi importante restructurări. Cum gândirea este la această vârstă un “stat major” al intelectului, orientează, conduce şi valorifică toate celelalte procese şi funcţii psihice. Mă voi referi pe scurt la câteva particularităţi ale gândirii. Gândirea preşcolarului este strîns legată de reprezentări şi de limbaj. Cu ajurorul cuvântului, care este un simbol, copilul reuşeşte să-şi reprezinte realitatea. Acum gîndirea se restructurează sub formă de judecăţi, raţionamente, silogisme ce se formează sub influenţa investigaţiei practice asupra fenomenelor din jur. Ea are un caracter intuitiv, rămînînd legată de imagine şi de demersurile individuale, iar uneori este incompatibilă. Totuşi preşcolarul este capabil să sesizeze configuraţia ansamblului, fapt care îl conduce spre un debit al logicii.

Gândirea preconceptuală şi intuitivă a preşcolarului este o gândire egocentrică. Acest egocentrism reiese din incapacitatea copilului de a diferenţia destul de bine realitatea obiectivă de cea personală, el crezând că este centrul universului. Astfel, pentru copil aproape totul are suflet : soarele, luna, stelele, frunzele, ceasul, telefonul – sunt fiinţe vii, dotate cu inteligenţă. Din egocentrismul gândirii se desprinde o altă particularitate a sa, şi anume artificialismul, copilul crezînd că toate lucrurile, chiar şi stelele sunt făcute de om. Preşcolarul mic nu este capabil de analiză şi sinteză, nu ştie să descrie şi să povestească, el mai mult fabulează şi inventează, iar în final crede că toate fiinţele şi obiectele sunt făcute pentru el.

Pentru a progresa, gîndirea are nevoie să iasă din egocentrismul din care s-a închis, măsurîndu-se cu a altuia. Treptat, preşcolarul va conştientiza faptul că gîndirea altui copil este diferită de a sa, ceea ce-l face să înţeleagă că motivaţia sa particulară nu este singura posibilă. Copilul trece treptat să analizeze atent realitatea şi încearcă să imite lucrurile aşa cum sunt, construind : grădini, case, poduri, blocuri, etc., pe care le redă conform realităţii. În activitatea de joc ţine seama de partener, fiind capabil chiar de a-i juca rolul. Aceasta permite trecerea de la egocentrismul iniţial la reciprocitate.

Deşi gîndirea preşcolarului face progrese însemnate, totuşi ea rămâne o gândire sincretică bazată pe relaţionarea mai mult sau mai puţin întîmplătoare a însuşirilor obiectelor şi nu după logica lor. Mai tîrziu, gîndirea preşcolarului realizează cunoaşterea cu ajutorul unor operaţii logice, concrete, obiectuale, operaţii ce apar pe baza intuiţiei concrete desfăşurate mintal, dar care rămîn în continuare legate de acţiunea cu obiectele. Astfel gîndirea preşcolarului operează atît cu semne cît şi cu jucăriile cu care vine în contact. Specificul gîndirii preşcolarilor se manifestă printr-o proprietate esenţială, aceea de a fi concret – intuitivă. Astfel, marele psiholog J. Piaget spunea ,, Copilul gândeşte mai mult operînd cu mulţimi concrete, în ciuda faptului că principiile logice cer o detașare progresivă, pe bază concretă, iar operaţiile cer interiorizare, adică o funcţionare pe plan mintal “. 

Jocurile logico – matematice, reprezintă acel mijloc care apelează la toate procesele psihice, contribuind în mod deosebit la dezvoltarea gîndirii logice şi creative a preşcolarului. Copilul preşcolar are posibilitatea de a-şi lărgi experienţa cognitivă prin plimbări de durată mai lungă şi în condiţii diverse, excursii, forme de activităţi mai complexe. În această perioadă copilul învaţă să construiască mulţimi de obiecte, descoperindu-le proprietăţile lor caracteristice, stabilind relaţii între ele.

Efectuînd operaţii de gîndire logică pe bază de mulţimi concrete ( figuri geometrice, jetoane ), ei se pregătesc să înţeleagă operaţiile, iar prin jocurile cu pisele geometrice, ei înţeleg dizjuncţia, conjuncţia, negaţia, reuniunea şi echivalenţa mulţimilor. Toate acestea nu sunt altceva decît exerciţii de clasificare, ordonare şi comparare a mulţimilor. Aceste activităţi matematice antrenează copiii în acţiuni operatorii cu materiale diferite, asigurînd pregătirea lor pentru şcoală.

Gândirea preşcolarului este situativă, încărcată de percepţii şi reprezentări, de structuri numeroase emoţionale şi sugestive. Faptul că preşcolarii din grupele mari lucrează activ cu raporturi de mărime (mult – puţin ), de spaţiu ( lângă, pe, sub, alături, aproape, departe ), de formă ( disc, pătrat, triunghi, dreptunghi ), de grosime (gros – subţire ), de culoare ( roşu, galben, albastru, etc. ), precum și faptul că ajungând în grupa mare pregătitoare folosesc corect cuvintele : sfert, întreg, jumătate, cunosc elementele de măsurare a timpului – ora, ziua, săptămâna, luna, anul, demonstrează că în această perioadă se pun bazele unei logici a relaţiilor.

Cel mai semnificativ fenomen și progres în dezvoltarea gîndirii copilului preşcolar constă în organizarea structurilor operative ale gîndirii, care continuă însuşirea cunoştinţelor, identificarea conţinutului noţiunilor şi ierarhizarea noţiunilor simple, empirice. Alături de acestea încep să se contureze primele operaţii ale gândirii : analiza, sinteza, generalizarea, abstractizarea, comparaţia, etc.

După concepţia psihologului J. Piaget, la această vîrstă se poate vorbi de existenţa unei perioade preopratorii a dezvoltării gîndirii. Dovadă că această perioadă există, o spune absenţa noţiunilor de conservare, greutate, volum. Cu toate că pe baza cuvîntului posibilităţile de sistematizare şi integrare a gîndirii preşcolarilor cresc, ea rămâne tributară ireversibilităţii perceptive.

Gîndirea este modul de experianţă a inteligenţei, care poate fi considerată o însuşire importantă a personalităţii, iar orice act al gîndirii este expresia inteligenţei. R. M. Hutchins spunea că : ,, ...ţelul principal al învăţământului constă în a dezvolta inteligenţa în sine şi mai ales de a-l învăţa pe copil s-o dezvolte, atâta timp cât este capabil de progres “. De aceea în procesul de învăţare şi de cunoaştere se dezvoltă şi calităţile gândirii, care sunt condiţionate relativ, nu numai de inteligenţă, dar şi de însuşiri ale temperamentului şi a personalităţii.

Dezvoltarea copilului preșcolar

Operaţiile logice trebuie să fie cunoscute la început în acţiunile concrete cu obiectele şi mai apoi interiorizate în structuri operatorii ale gândirii. Materialul didactic cel mai potrivit pentru demonstrarea cu uşurinţă, cu multă precizie şi cu multă exactitate, a relaţiilor dintre mulţimi şi a operaţiilor cu mulţimi este trusa de figuri geometrice “ LOGI “. În efectuarea operaţiilor cu piesele geometrice, copiii se află foarte aproape de a opera cu structurile logice. De aceea, comenzile educatoarei trebuie să lase mult loc independenţei, iniţiativei şi inventivităţii copiilor (exemplu :,, Alege discurile roşii “... sau ,, Aşează toate pătratele galbene în căsuţa lor”, indiferent de formă. Formarea mulţimilor de elemente, prin însuşirea unor proprietăţi caracteristice elementelor respective, trebuie nu numai constatată pe un desen ( fişă ) ci şi prin mânuirea obiectelor concrete (figuri geometrice ). Astfel, mulţimile apar ca fiind produsul unei operaţii mintale, în timp ce obiectele (figuri geometrice ) din care sunt formate, sunt obiecte fizice.

Activităţile matematice implică o tensiune, o mobilizare a tuturor componentelor psihicului uman, dar mai ales a gîndirii şi a inteligenţei.

În concluzie, se poate afirma că la vîrsta preşcolară o pondere mare o are gîndirea concretă şi este posibil şi necesară trecerea de la acest fel de gîndire spre o gîndire abstractă – logică. Pentru corelarea gîndirii concrete cu gîndirea abstractă este necesar ca în procesul de predare – învăţare să se îmbine materialul didactic intuitiv şi limbajul matematic adecvat, acesta fiind limbajul conceptelor celor mai abstracte şi mai generale teorii, termenii lor fiind pe înţelesul copiilor preşcolari trebuie supravegheată însuşirea şi pronunţarea lor corectă de către copii.

Folosirea, şi mai tîrziu transmiterea noţiunilor matematice, se vor realiza nu prin simpla transmitere de la educatoare la copil, ci prin nenumărate, dar dirijate procese de căutare şi descoperire a lor de către copii.

Marele psiholog G. Berger afirma : ,, Specificul lumii noastre este că se schimbă din ce în ce mai repede şi că ne pune în prezenţa unor situaţii originale, neprevăzute, ba chiar indispensabile. Trebuie deci să-i pregătim pe copiii noştri să fie inventivi şi să dea în acelaşi timp dovadă de curajul necesar ca să ia iniţiative şi să aibă gîndirea necesară descoperirii unor soluţii noi “

DEZVOLTAREA GÂNDIRII LA PREŞCOLARI – COMPONENTĂ A EDUCAŢIEI INTELECTUALE

,, Jocurile copilăriei sunt mugurii întregii vieţi a omului “

                                                                                    

Educaţia intelectuală este acea latură a educaţiei care prin intermediul valorilor selectate, prelucrate şi transmise sub formă de cunoştinţe, priceperi, deprinderi şi capacităţi contribuie la dezvoltarea personalităţii, la formarea unor mobiluri interioare care să declanşeze şi să stimuleze activitatea de învăţare şi cunoaştere, precum şi la înzestrarea cu procedee de lucru specifice muncii intelectuale.

Educaţia intelectuală constituie axul principal al procesului educativ în ansamblul său. Atenţia ce se acordă în zilele noastre acestei laturi a educaţiei este o expresie directă a creşterii ponderii elementelor intelectuale în cadrul multiplelor activităţi umane.

1. Desenul

Desenul, ca metodă terapeutică, ajută copilul să devină conștient de sine și de existența sa în lume, actul desenării în sine fiind exprimarea sinelui ce ajută la stabilirea identității persoanei și calea de exprimarea a sentimentelor. Desenul este și un instrument psihodiagnostic ce ne oferă informații relevante despre personalitatea în formare a copilului, despre problemele sale emoționale, despre relațiile sale cu familia, despre integrarea socială etc.

Desenele pot fi utilizate în moduri variate cu scopuri multiple și la diferite nivele.

Se recomandă, înaintea oricărei interpretări, obținerea de la copii a cât mai multor informații, autointerpretări și exprimări ale sentimentelor legate de propriile desene.

2. Fantezia

Fantezia este o exprimare a lumii interioare a copilului, un proces natural înnăscut prin care copilul dă sens lumii exterioare. Ea presupune folosirea întregului potențial imagistic, tehnicile sale putând fi folositoare în sine sau împreună cu desenul și mișcarea fizică.

O caracteristică specifică a acestei tehnici este faptul că în urma aplicării ei pot avea loc schimbări semnificative fără producerea să înțeleagă.

3. Modelajul

Pentru modelaj pot fi folosite materiale ca: lutul, plastelina, aluatul, activitatea de modelare permițându-i terapeutului să-i observe foarte bine pe copii.

Lutul oferă experiențele tactile și kinestezice, înlăturând blocajele copilului, fiind folosit ca modalitate de exprimare.

Copiii agresivi își exprimă agresivitatea prin modelaj, intră în contact cu propria agresivitate, învățând noi modalități de exprimare a acesteia și reușind s-o controleze mai bine.

Modelajul ca sarcină de grup oferă posibilitatea copiilor de a interacționa la un alt nivel, împărtășindu-și gânduri, idei, sentimente și experiențe.

4. Colajul

Colajul se realizează prin atașarea mai multor materiale, hârtie, material textil, burete, piele, plastic, frunze, coji, semințe de orice fel etc. El facilitează eliberarea imaginației și exprimarea senzorială și emoțională.

5. Crearea de povești

Crearea de povești este o tehnică importantă în psihoterapia copilului, utilizarea poveștilor în procesul terapeutic presupunând:

• Realizarea povestirilor de către terapeut și povestirea lor copiilor

• Realizarea povestirilor de către copii

• Folosirea unor obiecte pentru stimularea povestirilor, cum ar fi: imagini, teste proiective, jucării, nisip, desen, fantezii

• Utilizarea de casetofoane, aparate video, microfoane de jucărie sau televizoare imaginare pentru stimularea povestirilor

Poveștile copilului sunt mai ușor de analizat decât visurile, asociațiile libere și alte producții ale adultului, terapeutul având posibilitatea facilitării insighturilor asupra conflictelor, frustrărilor sau mecanismelor de apărare ale copilului.

6. Metafora terapeutică

Metafora terapeutică are ca scopuri modificarea, reinterpretarea și remanierea și o dublă funcție:

i. Evocarea familiarității imagistice a metaforei literare

ii. Evocarea familiarității raționale bazate pe o înțelegere a experienței personale

Metafora terapeutică poate fi utilizată sub următoarele forme:

a) Poveștile metaforice, care trebuie să povestească despre viața obișnuită a copilului și să folosească un limbaj familiar copiilor, cu scopul realizării conectării dintre problema metaforică și problema copilului. Această identificare rămâne insuficient conștientizată, relevând finețea metaforei terapeutice

b) Metafora artistică integrează sistemele senzoriale și evocă schimbarea inconștientă, utilizând strategii de desenare și jocuri din carton create de către copil.

7. Marionetele

Copilul se exprimă mai ușor prin intermediul marionetelor, deoarece exprimarea cu ajutorul marionetelor îi conferă o anumită siguranță.

Cu ajutorul marionetelor copilul relevă aspecte din intimitatea sa pe care i-ar fi greu să le exprime direct.

Marionetele pot fi utilizate în exerciții conduse de terapeut, spontan în timpul terapiei sau în teatrul de marionete.

8. Dramaterapia

În dramaterapie, spontaneitatea jocului dramatic și intervențiile terapeutului facilitează exprimarea, înțelegerea și lcrul copilului asupra problemelor sale, și astfel producerea insighturilor și a schimbării.

În dramaterapia de tip gesteltist sunt folosite exercițiile de conștientizare senzorială, pantonime și improvizațiile dramatice în care intervine și limbajul verbal.

9. Tehnici de mișcare și dans

Terapia prin dans și mișcare pornește de la că corpul unei persoane este reprezentarea sinelui, iar sentimentele pe care le are persoana respectivă față de propriul corp și modul în care își utilizează corpul în repaus și în mișcare sunt expresia lumii sale interioare.

Prin tehnicile de mișcare și dans copilul este ajutat să-și recâștige propriul corp, să și-l cunoască, să se simtă confortabil în el și să învețe din nou să-l folosească. Printre scopurile lor, enumerăm: deblocarea emoțională, eliberarea de energie și tensiune, creșterea conștientizării corporale, dezvoltarea sensibilității către sine și către alții, dezvoltarea spontaneității.

10.Ludoterapia

Jocul, principala activitate a copilului, este totodată și principala modalitate de lucru în terapia copilului.

Jocul are un rol important în următoarele arii de dezvoltare ale copilului:

a) Dezvoltarea motorie, în joc copiii învățând să se bucure de activitate și de mișcare și să-și îmbunătățească coordonarea motorie

b) Dezvoltarea cognitivă, prin joc copiii învățând despre lumea lor, dezvoltându-și totodată structurile mentale preoperaționale și operaționale concrete, limbajul și regulile înțelegerii

c) Dezvoltarea socială și emoțională, deoarece prin joc copiii își asumă și interpretează diferite roluri, își dezvoltă capacitățile empatice, învațămconceptele morale indispensabile pentru procesul de socializare

Utilizarea jocului în terapia copilului este indispensabilă, jocul fiind considerat chiar ,, forma copilului de auto-terapie, prin care lucrează adesea asupra confuziilor, anxietăților și conflictelor sale”.

Copilul preșcolar si învățarea

Alături de joc, la vârsta preșcolarității, o altă formă de activitate care contribuie la dezvoltarea psihică a copilului fie prin ea însăși, fie combinată cu jocul, este învățarea. Bazată pe asimilarea și sedimentarea conștiințelor, învățarea conduce la elaborarea unor comportamente noi care satisfac mai bine necesitățile adaptative ale copilului. La această vârstă sunt întâlnite două tipuri de învățare, și anume: învățarea socială, realizată ca urmare a contactelor interpersonale ale copiilor cu adulții sau cu cei de o seamă cu ei în contexte situaționale de viață; învățarea didactică, ce presupune organizarea, conducerea și dirijarea ei sistematică de către personalul special pregătit în acest scop, desfășurată în cadrul instituționalizat al grădiniței de copii.

Învățarea socială oferă copiilor prilejul de a asimila o serie de experiențe socioumane, semnificații și valori sociale, stiluri comportamentale, roluri și componente interpersonale, modalități de acomodare, adaptare și armonizare interpersonală. Multe dintre jocurile copiilor presupun cooperarea lor. Or, pentru ca aceste jocuri să poată fi desfășurate este necesar ca preșcolarul să învețe a coopera cu alții, adică: să stabilească ușor contactele interpersonale, să se acomodeze rapid la noile situații, să-și coordoneze eforturile cu ale celorlalți, în vederea atingerii scopurilor fixate, să-și aducă aportul constructiv la desfășurarea activității, să-i respecte pe alții, să-și inhibe anumite comportamente agresive, să țină seama de părerea altora, să convingă,să-și susțină și să-și argumenteze părerile. Însușirea tuturor acestor comportamente este posibilă deoarece preșcolarul, cu precădere cel mare, este stimulat de o serie de nevoi, de trebuințe psihosociale (nevoie de acceptare și apreciere a lui de către grup, cea de statut, de reciprocitate relațională, de participare și integrare în grup, de intercunoaștere, de sociabilitate și comunicativitate). Acest sistem de nevoi sociale și psihosociale nu poate fi satisfăcut de preșcolar decât recurgând la învățarea socială. Căile prin intermediul cărora aceasta poate fi realizată sunt numeroase. De pildă, calea observării comportamentelor altuia, a învățării acestuia sau pe cea a implicării și participării directe a copiilor în diferite tipuri de activități sociale. Este suficient ca un preșcolar să vadă, să perceapă un anumit comportament practicat de o persoană, pentru ca, în urma rezonanței sale afective, să și-l apropie, să-l asimileze și să-l transforme în comportament propriu. Dacă comportamentul observat este și întărit, atunci el va fi asimilat cu și mai mare ușurință. De exemplu, dacă un preșcolar a observat că fratele lui mai mare care a dat dovadă de curaj, de spirit de răspundere sau de inițiativă este lăudat, recompensat, atunci el va prelua comportamentul respectiv și-l va converti în comportament propriu. Dacă, dimpotrivă, fratele manifestă un comportament dezaprobat și respins, criticat de grupul familial, atunci un asemenea comportament fie că nu va fi preluat și asimilat, fie că va fi inhibat și evitat, în cazul în care copilul îl deține deja. Ca factori întăritori ai comportamentelor pot fi folosiți aprobarea sau dezaprobarea grupului, recompense sau sancțiuni morale (recunoașterea, acceptarea, promovarea în grup sau, din contră, blamarea, criticarea, marginalizarea, respingerea de către grup). Doi psihologi sociali, Miller și Dollard, arătau că dacă răspunsul inițial nu este recompensat (întărit), legătura dintre el și stimul scade, și crește, dacă această legătură este gratificată.
Învățarea didactică presupune organizarea activității copiilor, desfășurarea lor după programe obligatorii și riguroase. Caracterul spontan, neorganizat și nesistematizat al învățării sociale este înlocuit cu caracterul dirijat, organizat și sistematic al acestui nou tip de învățare. Deși transmiterea de cunoștințe, formarea deprinderilor și dezvoltarea intereselor ce au loc cel mai adeseori prin intermediul jocului, chiar acesta suferă transformări și restructurări convertindu-se în joc didactic, cu conținut și finalitate instructiv – educativă. De data aceasta experiența nemijlocită a copilului începe să fie reglată și organizată treptat de către adult pe cale verbală. Explicațiile educatoarei îl obligă pe copil să fie atent, să rețină și apoi să reactualizeze, să înțeleagă, fapt care impulsionează dezvoltarea capacităților sale mnezice, raționale, verbale. Există o mare dependență a caracteristicilor învățării, de particularitățile de vârstă ale preșcolarilor. Astfel, preșcolarii mici au tendința de a transforma orice joc în activitate obligatorie pregătită de educatoare. Asimilarea cunoștințelor nu reprezintă pentru ei încă un scop distinct; nu sunt preocupați de rezultatul activității desfășurate; nu-și planifică mintal activitățile, dimpotrivă, se avântă impetuos în ele pentru ca mai târziu să-și dea seama că nu știu cum să procedeze. Toate acestea sunt expresia insuficientei dezvoltări a unora dintre capacitățile psihice ale preșcolarului, care vor trebui formate, tocmai prin intermediul activității de învățare. Totodată, particularitățile de vârstă ale copiilor ne atrag atenția asupra necesității de a diversifica activitățile obligatorii ale preșcolarilor mici, de a le apropia cât mai mult de joc. La preșcolarii mijlocii, activitatea de învâțare se detașează oarecum de acțiunile implicate în joc. Datorită intensificării funcției reglatoare a sistemului verbal, copilului i se dezvoltă interesul pentru cunoștințele comunicate verbal. Înainte de a începe activitatea, preșcolarul mijlociu pune multe întrebări, se interesează de procedeele pe care le poate folosi, ceea ce demonstrează că el își planifică mai întâi mental activitatea și abia apoi trece la executarea ei. La preșcolarii mari, datorită însușirii în cadrul activităților obligatorii a unor procedee de muncă intelectuală, ca și datorită dezvoltării capacității de autoevaluare critică a posibilităților și rezultatelor obținute, învățarea capătă un caracter mult mai organizat și devine mult mai eficientă, anticipând astfel învățarea școlară.