1. Desenul

Desenul, ca metodă terapeutică, ajută copilul să devină conștient de sine și de existența sa în lume, actul desenării în sine fiind exprimarea sinelui ce ajută la stabilirea identității persoanei și calea de exprimarea a sentimentelor. Desenul este și un instrument psihodiagnostic ce ne oferă informații relevante despre personalitatea în formare a copilului, despre problemele sale emoționale, despre relațiile sale cu familia, despre integrarea socială etc.

Desenele pot fi utilizate în moduri variate cu scopuri multiple și la diferite nivele.

Se recomandă, înaintea oricărei interpretări, obținerea de la copii a cât mai multor informații, autointerpretări și exprimări ale sentimentelor legate de propriile desene.

2. Fantezia

Fantezia este o exprimare a lumii interioare a copilului, un proces natural înnăscut prin care copilul dă sens lumii exterioare. Ea presupune folosirea întregului potențial imagistic, tehnicile sale putând fi folositoare în sine sau împreună cu desenul și mișcarea fizică.

O caracteristică specifică a acestei tehnici este faptul că în urma aplicării ei pot avea loc schimbări semnificative fără producerea să înțeleagă.

3. Modelajul

Pentru modelaj pot fi folosite materiale ca: lutul, plastelina, aluatul, activitatea de modelare permițându-i terapeutului să-i observe foarte bine pe copii.

Lutul oferă experiențele tactile și kinestezice, înlăturând blocajele copilului, fiind folosit ca modalitate de exprimare.

Copiii agresivi își exprimă agresivitatea prin modelaj, intră în contact cu propria agresivitate, învățând noi modalități de exprimare a acesteia și reușind s-o controleze mai bine.

Modelajul ca sarcină de grup oferă posibilitatea copiilor de a interacționa la un alt nivel, împărtășindu-și gânduri, idei, sentimente și experiențe.

4. Colajul

Colajul se realizează prin atașarea mai multor materiale, hârtie, material textil, burete, piele, plastic, frunze, coji, semințe de orice fel etc. El facilitează eliberarea imaginației și exprimarea senzorială și emoțională.

5. Crearea de povești

Crearea de povești este o tehnică importantă în psihoterapia copilului, utilizarea poveștilor în procesul terapeutic presupunând:

• Realizarea povestirilor de către terapeut și povestirea lor copiilor

• Realizarea povestirilor de către copii

• Folosirea unor obiecte pentru stimularea povestirilor, cum ar fi: imagini, teste proiective, jucării, nisip, desen, fantezii

• Utilizarea de casetofoane, aparate video, microfoane de jucărie sau televizoare imaginare pentru stimularea povestirilor

Poveștile copilului sunt mai ușor de analizat decât visurile, asociațiile libere și alte producții ale adultului, terapeutul având posibilitatea facilitării insighturilor asupra conflictelor, frustrărilor sau mecanismelor de apărare ale copilului.

6. Metafora terapeutică

Metafora terapeutică are ca scopuri modificarea, reinterpretarea și remanierea și o dublă funcție:

i. Evocarea familiarității imagistice a metaforei literare

ii. Evocarea familiarității raționale bazate pe o înțelegere a experienței personale

Metafora terapeutică poate fi utilizată sub următoarele forme:

a) Poveștile metaforice, care trebuie să povestească despre viața obișnuită a copilului și să folosească un limbaj familiar copiilor, cu scopul realizării conectării dintre problema metaforică și problema copilului. Această identificare rămâne insuficient conștientizată, relevând finețea metaforei terapeutice

b) Metafora artistică integrează sistemele senzoriale și evocă schimbarea inconștientă, utilizând strategii de desenare și jocuri din carton create de către copil.

7. Marionetele

Copilul se exprimă mai ușor prin intermediul marionetelor, deoarece exprimarea cu ajutorul marionetelor îi conferă o anumită siguranță.

Cu ajutorul marionetelor copilul relevă aspecte din intimitatea sa pe care i-ar fi greu să le exprime direct.

Marionetele pot fi utilizate în exerciții conduse de terapeut, spontan în timpul terapiei sau în teatrul de marionete.

8. Dramaterapia

În dramaterapie, spontaneitatea jocului dramatic și intervențiile terapeutului facilitează exprimarea, înțelegerea și lcrul copilului asupra problemelor sale, și astfel producerea insighturilor și a schimbării.

În dramaterapia de tip gesteltist sunt folosite exercițiile de conștientizare senzorială, pantonime și improvizațiile dramatice în care intervine și limbajul verbal.

9. Tehnici de mișcare și dans

Terapia prin dans și mișcare pornește de la că corpul unei persoane este reprezentarea sinelui, iar sentimentele pe care le are persoana respectivă față de propriul corp și modul în care își utilizează corpul în repaus și în mișcare sunt expresia lumii sale interioare.

Prin tehnicile de mișcare și dans copilul este ajutat să-și recâștige propriul corp, să și-l cunoască, să se simtă confortabil în el și să învețe din nou să-l folosească. Printre scopurile lor, enumerăm: deblocarea emoțională, eliberarea de energie și tensiune, creșterea conștientizării corporale, dezvoltarea sensibilității către sine și către alții, dezvoltarea spontaneității.

10.Ludoterapia

Jocul, principala activitate a copilului, este totodată și principala modalitate de lucru în terapia copilului.

Jocul are un rol important în următoarele arii de dezvoltare ale copilului:

a) Dezvoltarea motorie, în joc copiii învățând să se bucure de activitate și de mișcare și să-și îmbunătățească coordonarea motorie

b) Dezvoltarea cognitivă, prin joc copiii învățând despre lumea lor, dezvoltându-și totodată structurile mentale preoperaționale și operaționale concrete, limbajul și regulile înțelegerii

c) Dezvoltarea socială și emoțională, deoarece prin joc copiii își asumă și interpretează diferite roluri, își dezvoltă capacitățile empatice, învațămconceptele morale indispensabile pentru procesul de socializare

Utilizarea jocului în terapia copilului este indispensabilă, jocul fiind considerat chiar ,, forma copilului de auto-terapie, prin care lucrează adesea asupra confuziilor, anxietăților și conflictelor sale”.