De ce se atașează copii mici?

     De pe la vîrsta de 6-7 luni, majoritatea copiilor de pretutindeni încep să manifeste comportamente de atașament evident față de părinți sau alți adulți care îi îngrijesc – de exemplu , merg după ei, se agață de ei și ridică mîinile, să fie luați în brațe. Aparenta universalitate a acestei reacții i-a determinat pe mulți cercetători să încerce să înțeleagă procesul care îi face pe copii să devină atașați de oamenii care au grijă de ei.

Teoriile reducerii pulsiunilor.

     Mulți ani, teoriile reducerii pulsiunilor au fost folosite pentru a explica de ce se atașează copiii de adulții care îi îngrijesc. Oamenii sunt motivați de pulsiuni biologice, cum ar fi foamea sau setea. Atunci cînd acestea sunt satisfăcute, simțim plăcere. Căutarea plăcerii de către bebeluși se axează pe gură. Din această perspectivă, copiii se atașează de persoanele care îl hrănesc și care le oferă această prima sursă de plăcere.

   Bubelușul ajunge să asocieze prezența părinților cu ușurare pe care o simt atunci cînd le este astîmpărată foamea. Din acest punct de vedere, atașamentul este un răspuns mai degrabă învățat decît instinctual. Prin asociere repetată cu plăcerea de a fi hrăniți, copiii ajung să prefere contactele cu cei care îi hrănesc.

Abordările etologice.

      Atît teoriile axacte pe reducerea pulsiunilor, cît și cele psihanalitice presupuneau că atașamentul apare în urma satisfacerii nevoilor primare ale copilului. Cu alte cuvinte, deși  aceste teorii sunt diferite la nive de detaliu, toate afirmă că atașamentul este un fenomen secundar ce are la bază nevoile biologice primare ale copilului.  Etologia ca știință studiază adaptarea animalelor la habitatul lor natural. Mai exact, este preocupată de fundamentul biologic și contextul evoluției comportamentului animal. 

Diferențele dintre indivizi în ceea ce privește atașamentul.

     Copiii de pretutindeni formează relații de atașament cu părinții lor sau cu alți adulți care îi îngijesc, dar nu toate aceste relații sun egale din punct de vedere calitativ. Majoritatea copiilor par să fie capabili să își folosească părinții ca bază de securitate de la care pleacă în explorarea lumii și ca refugiu sigur  unde se pot întoarce atunci cînd sunt supărați, dar, aparent, unii cpoii se descurcă mai bine la acest capitol decît alții.


   Recomandare: Prin intermediul unor programe de intervenție înalt calitative, specialiștii le pot oferi părinților o varietate de servicii educaționale și de suport care îi ajută să satisfacă mai bine nevoile copilului lor. Atunci cînd părinții au această posibilitate, copiii beneficiază de o temelie mai trainică pe care o pot dezvolta din punct de vedere social, emoțional și cognitiv.

Cum să cultivi concentrarea

    Cînd sîntem creativi în mod activ, trăim clipa din plin. Cînd trăim clipa, sîntem deschişi şi concentraţi. Sînt mulţi paşi concreţi pe care îi putem face pentru a ne îmbunătăţi concentrarea - şi a noastră, şi a copiilor. Riscînd să fim aproape tot timpul distraşi de tehnologie, trebuie să avem şi mai multă grijă să cultivăm elementele importante din viaţa noastră şi a copiilor noştri: o alimentaţie sănătoasă, activitate fzică, un somn odihnitor şi sănătate a spiritului. Un trup sănătos şi o minte sănătoasă conduc la o bună concentrare, iar învăţînd să se concentreze copii sînt capabili – şi chiar înclinaţi – să creeze o îmbinare sănătoasă de activităţi creative, joacă şi bucurie.

    Îi învăţăm pe copii noştri să fie curajoşi arătîndu-le că şi noi sîntem curajoşi, îi învăţăm să fie oneşti dacă sîntem la rîndul nostru. Dacă sîntem dispuşi să începem ceva nou, sîntem un exemplu pentru copiii noştri, învăţîndu-i că este un lucru bun. Renunţînd la perfecţionism, ne axăm mai degrabă pe proces decăt pe rezultat. Punînd preţ noi înşine şi pe ceea ce facem, învăţăm să devenim imuni la critici, într-un mod sănătos, iar copiii noştri vor face la fel.

      Cînd copiii încep să meargă la şcoală şi să participe la tot felul de activităţi noi,  ne străduim  să le înconjurăm şi şî le întreţinem optimismul şi disponibilitatea de a încerca lucruri noi. Facem tot ce putem pentru ca ei să fie în siguranţă, indiferent dacă aceasta implică sau nu creativitatea,  iar odată cu cunoaşterea potenţialelor capcane vine şi responsabilitatea. Însă, înţelegînd aceste lucruri, devenim mai puternici, fiind astfel capabili să-i protejăm şi să-i îndrumăm pe copii pe măsură ce ei îşi descoperă identitatea creativă.

    Recomandare:   Copii învaţă din ceea ce facem noi. Dacă ne permitem să fim creativi fără să căutăm perfecţiunea, copii vor învăţa să facă la fel. Ca părinţi, avem responsabilitatea să îi arătăm copilului nostru că nici noi nu suntem perfecţi, mai ales dacă sîntem specialişti într-un domeniu care îl interesează şi pe el.

  

 

Importanța pregătirii copilului preșcolar pentru adaptarea școlară.

       Perioada preșcolară presupune luarea în considerare a influenței tuturor factorilor amintiți anterior asupra procesului de adptare al copilului. Copilul intră în școală cu o serie de experiențe acumulate din mediul familial și din cel al grădiniței.

      Frecventarea grădiniței își pune amprenta în mod special asupra obligațiilor cognitive, implicate în învățarea scrisului/ cititului și a matematicii. Atitudinea copulului față de școală este importantă pentru adaptarea sa și pentru o stare socioemoțională echilibrată. Copii care au o percepție pozitivă despre școală vor avea performanțe școlare mai bune și se vor adapta mai bine din punct de vedere social decît cei care percep școala într-un mod  negativ. Calitatea relațiilor dintre cadrul didactic și copil, experiențele cu ceilalți preșcolari și atitudinea copilului față de procesul de învățare reprezintă factori care influențeaza percepția copilului față de școală.

        Respingerea timpurie a copilului este un pas spre performanțe școlare negative și spre atitudini de evitare a școlii. Dată fiind și natura prieteniei, prezența unui prieten în clasă poate reprezenta un beneficiu psihologic.

      Relațiile pozitive cu educatoarea au implicații benefice asupra dezvoltării psihice a preșcolarilor fiind asociate cu: sentimente pozitive față de școală, mai puține probleme comportamentale, interacțiuni mai puțin agresive cu ceilalți preșcolari, abilități sociale si dreprinderi mai bune de muncă, performațe școlare mai bune în domeniul limbajului, matematicii și artelor.

      Pregătirea copilului pentru școală implică o serie de activități inițiale de grădiniță sau de școală. În această perioadă copii se pot confrunta cu noi solicitări: se familiarizează cu așteptările și pretențiile învățătorilor, sunt acceptați în noul grup de covîrstnici.

       Pregătirea nu este lipsită de dificultăți. Depășirea acestor provocări poate oferi încredere copilului și familiei; ea depinde de organizarea unor activități de sensibilizare atîta copiilor, cît și a părinților încă din perioada grădiniței.

Grădinița furnizează copiilor posibilitatea de a obține informații despre școală și, implicit, activitatea de învățare.

    Aceste oportunităţi vor permite formarea unor abilităţi de comunicare, cooperare, responsabilitate, autocontrol, respect faţă de sine şi faţă de ceilalţi, de respectare a regulilor grupului şi de menţinere a interesului pentru acestea. 

    Recomandare: Pentru ca copilul dumneavostră să meargă spre performanţe şcolare pozitive, el are nevoie de atenţie, ceea ce priveşte activităţile captivante care dezvoltă copilului interesul faţă de şcoală şi dorinţa de a petrece mai mult timp activitatea de învăţare.

A fi părinte astăzi. Pregătirea pentru a deveni părinte.

    Copii de astăzi vor fi adulţii de mine, generaţia care va avea menirea de a duce mai departe moştenirea culturală şi spiritual.

    Dacă ar fi sa realizăm  o clasificare a celor mai dificile “meserii” cu siguranţă că “meseria de părinte” ar ocupa unul dintre primele locuri. Apariţia pe lume a copilului presupune cunoaşterea problemelor cu care părintii din ziua de azi se pot confrunta cînd îşi asuma pentru prima data acest rol.

    Venirea pe lume a unui copil constituie provocare pentru parinţi. Copii seamănă foarte mult cu părinţii dar in acelaşi timp sunt şi foarte diferiţi, de aceea eforturile personale investite in această direcţie sunt extreme de mari. Fiecare vine cu o moştenire din familia de origine: credinţa, griji, îndoieli, preocupări, temeri, modele proprii. Aşa dar e nevoie să scăpăm in primul rînd de reţelele preluate de la parinţi şi să descoperim noi modalitaţi de interacţiune si convieţuire adaptate nevoilor personale, ale familiei nou-constituite şi ale propriului copil. Asistăm practic la o construcţie si o reconstrucţie a familiei si implicit a rolului parental, in care exemplul personal deţine in primii ani de viaţă.

     Să fii un părinte bun înseamnă să ai capacitatea de a centra mereu pe capil şi de a fi mereu prezent în viaţa lui , să fii dispus să te schimbi, să-ţi revizuieşti concepţiile educative, să renaşti să-ţi desăvîrşeşti “profesia” pentru a veni in sprijinul copilului, să-ţi reconsideri prieorităţile si să te accepţi din perspectiva acestui nou rol.

De neajunsurile copiilor şi de problemele cu care aceştia se confruntă sau pe care le cauzează sunt răspunzători părinţii. Cu alte cuvinte “cei şapte ani de acasă”, sintagma care o auzim frecvent invocate în diverse situaţii in care este implicat un copil sau un adolescent.

Recomndare: Înainte de a deveni părinţi trebuie să fiţi siguri de pasul pe care vreţi să-l faceţi, deoarece acestui fapt trebuie de acordat multă atenţie şi muncă în dezvoltarea copilului.

Inteligenţa

    Abordarea psihomotorică a adus la apariţia testelor de inteligenţă standardizate folosite astăzi in şcoli. Scopurile testării sunt identificarea şi evaluarea acestor trăsături astfel încît diferenţele dintre indivizi să poată fi descrise ca măsuri ale inteligenţei.

    Deşi oamenii pot manifesta diferite tipuri de comportamente inteligente, cum ar fi gîndirea matematică sau înţelegerea vorbirii, există un factor comun care stă la baza tuturor comportamentelor inteligente. Acest factor comun " g ", este numit inteligenţa generală, necsară pentru o bună performanţă în orice domeniu. Dacă un test de inteligenţă ar măsura inteligenţa generală, atunci orice corelaţii imperfecte intre itemi ar reflecta inteligenţa specifică sau  " s ", necesară pentru un anumit item.
    Inteligenţa cristalizată reprezintă abilităţile pe care le dobîndim din experienţă, inclusiv, de exemplu, informaţiile generale şi normele sociale. Acest tip de inteligenţă este o funcţie a experienţei pe care a avut-o cineva în cadrul unei anuite culturi. Inteligenţa fluidă, dimpotrivă reprezintă abilităţi fundamentale, inclusiv viteza de procesare, capacitatea memoriei de lucru şi capacitatea de a detecta relaţii între diferiţi itemi.

  
         Coeficientul IQ

   Inteligenţa se măsoară cu ajutorul coeficientului IQ. Se porneşte de la premiza că între oameni există diferenţe în ceea ce priveşte potenţialul intelectual. Diferenţa dintre ei este exprimată în raport cu media. 

   Coeficientul IQ se determină pe baza unor teste de aptitudini, care evaluează abilităţile individului. Majoritatea testelor de inteligenţă evoluează abilităţile logice şi matematice ale individului, însă în scopul unei mai bune evaluări, se recomandă utilizarea unui complex de 5 teste,  spaţiale, verbale, memorie si un test de personalitate. Un test nu trebuie să dureze mai mult de 40 de minute şi nu se recomandă efectuarea a mai multe de un test pe zi.

  

Recomandări : Testele IQ chiar măsoară ceva din ceea ce numim inteligenţă în cultura noastră, de aceea vă recomandăm să vă adresaţi unui psiholog sau cadru didactic care va testa IQ-ul copilului dumneavoastră deoarece dupa cum poate ştiţi, există totuşi şi excepţii în ceea ce priveşte corelaţia dintre IQ şi rezultatele la învăţătură. Sunt copii cu un IQ mare ce au rezultate slabe la învăţătură, precum şi elevi cu IQ-uri sub medie, dar care au note bune. Astfel, cunoscînd IQ-ul unui copil, nu se poate anticipa cu certitudine performanţa acelui copil.

Sursa: Psihologia Copilului,  Collegium Polirom,

Robin Harwood, Scott A. Miller, Ross Vasta